COSTIN C. KIRIŢESCU, fiul lui Constantin Kiriţescu, profesor universitar doctor, autor de lucrări ştiinţifice, didactice, istorice, literare, memorialistice s-a născut în Bucureşti, pe data de 25 Mai 1908. Costin Kiriţescu a urmat şi absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior: Conservatorul, Facultatea de Drept, precum şi Academia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale, completându-şi astfel cultura umanistă, literară şi artistică, cu înalte studii juridice şi ştiinţifice. În 1934, și-a susținut teza de doctorat în cadrul Universității Friedrich Wilhem din Berlin. Întors în ţară, parcurge toate treptele ierarhiei didactice, predând succesiv cursuri la disciplinele Economie Politică, Politică Economică, Monedă, Legislaţie Agrară şi Drept Financiar. Din anul 1958 până la finalul carierei a lucrat ca specialist în cadrul Ministerului de Finanţe, reluându-și activitatea didactică universitară la Academia de Studii Economice din Bucureşti. Costin Kiriţescu, profesor şi academician, este autorul a peste 400 studii şi articole apărute în diverse publicaţii din ţară şi străinătate.

Cu o istorie de peste cinci decenii, liceul nostru a trecut printr-o serie de schimbări, atât ca locaţie, cât şi ca profil:

  • 1960 – 1966 – a fost înfiinţată Şcoala de Arte şi Meserii Nr. 6, cu sediul în Şoseaua Chitilei, pentru trustul de construcții și reparații din București, având un efectiv de 360 elevi repartizați în 10 clase și un colectiv de cadre didactice de 20 de profesori și maiștri instructori.
  • 1969 – s-a transformat în Şcoala Profesională de Construcţii Nr. 2
  • 1970 – s-a transformat în Grup Şcolar de Construcţii Nr. 2 funcționând în localul fostei Școli de Croitorie nr. 6 din sos Chitilei nr. 168, sector 8.
  • 1974 – devine Liceul de Mecanică Nr. 20 pregătind cadre de muncitori pentru Grupul Întreprinderilor de Industrie Locativă de lângă C.P.M.B și pentru Întreprinderea Ascensorul.
  • 1976 – şi-a schimbat sediul în Bulevardul Energeticienilor
  • 1981 – îşi schimbă sediul în actuala locaţie, unde funcţionează sub denumirea Liceul Industrial nr. 20, cu mai multe profile: mecanic, electrotehnic, construcții, industria lemnului, chimie.
  • 1990 – Liceul Industrial Nr. 20 s-a transformat în Grup Şcolar Economic Administrativ şi de Servicii Nr. 5 în paralel cu clase de şcoală profesională (până în anul 1996) şi şcoala postliceală (până în anul 2000) acesta este anul din care începe consolidarea specializărilor pe profilurile comerţ, finanţe – contabilitate învăţământ de zi şi seral.
  • 2003 – la solicitarea conducerii unităţii de învăţământ, din acea perioadă prin OMECT nr. 4854/12.09.2003, îşi schimbă denumirea în „Liceul Economic Costin C. Kiriţescu”. Liceul devine, în decursul ultimilor ani, un concurent performant pentru liceele tehnice cu tradiţie din sector, dar mai ales pentru liceele economice din Bucureşti. Schimbările s-au produs din mers, ca urmare a concurenţei, încercând să surprindă o realitate din ce în ce mai dură.
  • 2010 – introduce forma de învățământ de gimnaziu – intensiv engleză.
  • 2012 – îşi schimbă denumirea în Liceul Tehnologic ”Costin C. Kiriţescu”.
  • 2013 – ca urmare a eforturilor cadrelor didactice și a conducerii unității de învățământ din perioada 2004 – 2012, liceul promovează la statutul de colegiu, schimbându-și denumirea în Colegiul Economic “Costin C. Kirițescu” conform OMEN nr. 3802/29.05.2013.